Connect with us

Politica la zi

Calitatea normelor juridice, în centrul unei dezbateri. Experți și parlamentari atrag atenția asupra nevoii de fundamentare solidă a inițiativelor legislative

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

Procesul prin care se adoptă legile în România suferă masiv din cauza lipsei de resurse și a dorinței politicienilor de a avea o bună imagine în fața electoratului. Aceste realități administrative au fost dezbătute de parlamentari, avocați și profesori de drept în cadrul unei conferințe juridice cu tema „Calitatea normelor juridice. Fundamentare, tehnică legislativă și norme tranzitorii”.

Evenimentul a adus în prim-plan o problemă recurentă a procesului legislativ din România: proliferarea inițiativelor legislative și, în multe cazuri, insuficienta lor fundamentare prin studii de impact, analize și expuneri de motive consistente.

Discuțiile au reunit juriști, practicieni ai dreptului și parlamentari, care au subliniat, din perspective diferite, nevoia de a consolida calitatea actului normativ și de a evita transformarea procesului legislativ într-un exercițiu de reacție politică sau comunicare publică.

„Legea trebuie să fie clară, previzibilă și coerentă”

Unul dintre mesajele centrale ale dezbaterii a vizat calitatea normelor juridice și efectele instabilității legislative asupra societății.

Prof. univ. dr. Marieta Safta, Facultatea de Drept, Universitatea Titu Maiorescu din București a subliniat că problema nu este una strict tehnică, ci una care afectează direct funcționarea statului de drept și încrederea în sistemul juridic.

Aceasta a arătat că frecventele modificări legislative, suprapunerile și contradicțiile dintre acte normative generează insecuritate juridică: „O normă, pentru a fi apreciată ca întrunind cerințele de calitate, trebuie să fie clară, să înțelegem conținutul acesteia și să fie previzibilă, să ne permită să ne adaptăm conduita”.

În același timp, Safta a atras atenția că respectarea normelor de tehnică legislativă nu este opțională, ci esențială: „Atunci când criteriile stabilite în Legea 24/2000 nu sunt respectate, apare insecuritatea juridică, iar această insecuritate ne costă ca societate”.

„Inițiativa legislativă este ușor de exercitat, dar greu de fundamentat”

Un accent important al dezbaterii a fost pus pe dezechilibrul dintre ușurința cu care pot fi inițiate proiecte legislative și dificultatea reală a fundamentării acestora.

Oana Murariu, deputat USR, a explicat că, în practică, orice inițiativă legislativă are o șansă de a deveni lege, motiv pentru care impactul public al unui proiect este adesea imediat și semnificativ: „Când cineva introduce un proiect pe circuitul legislativ, există cel puțin 1% șansă ca acesta să devină lege. Iar în spațiul public începe imediat reacția”, a explicat aceasta.

Totodată, deputatul a subliniat diferența de capacitate instituțională dintre Parlament și Guvern, în ceea ce privește resursele tehnice și de expertiză pentru redactarea legislației: „Guvernul are un aparat administrativ consistent, ministere cu specialiști care lucrează de ani de zile la astfel de acte normative. În Parlament, resursele sunt mult mai limitate”.

În acest context, Murariu a atras atenția asupra unei realități frecvente din activitatea parlamentară: inițiativele complexe, cu sute de pagini, sunt adesea fie preluări din zona executivului, fie proiecte „testate” în spațiul public înainte de asumare instituțională.

Uneori se testează reacțiile publice: vedem cum reacționează presa și societatea, apoi proiectul este ajustat sau preluat într-o formă modificată”, a afirmat aceasta, arătând că acest mecanism poate afecta coerența procesului legislativ.

Totodată, ea a evidențiat o problemă structurală: suprasolicitarea comisiilor parlamentare și timpul extrem de scurt de analiză a proiectelor, ceea ce reduce capacitatea de evaluare detaliată a fiecărei inițiative.

Paralelism legislativ și fragmentarea reglementării

Problema paralelismului legislativ a fost un alt subiect central al dezbaterii. Senatorul PNL, Cristian Augustin Niculescu-Țâgârlaș a explicat că, în contextul în care există sute de inițiative care vizează aceleași domenii, procesul de legiferare devine dificil de gestionat și uneori incoerent.

Avem sute și mii de inițiative care vizează aceleași domenii. Este foarte complicat să analizezi și să decizi care dintre ele sunt relevante, mai ales când se suprapun. Problema apare în momentul în care sunt inițiative susținute de grupuri politice diferite care țin foarte mult la paternitatea inițiativei respective pentru a-și clama ideologia politică sau viziunea politică.

Vă dau un exemplu care este arhicunoscut. În momentul de față, orice parlamentar care doreste să-și facă o cotă de imagine cât de cât rezonabilă, vine cu inițiative pe domeniul jocurilor de noroc. Ba interzice, ba reglementează, ba limitează, ba stabilește, fiecare după capacitățile proprii de înțelegere a fenomenului.

Și astfel s-a ajuns în Parlamentul României să avem peste 30 de inițiative pe același domeniu la Camera Deputaților care toate stau în sertarele camerei inferioare”, a arătat acesta.

Lipsa de resurse și efectul asupra calității legii

O concluzie importantă desprinsă din intervenții a fost legată de resursele limitate disponibile parlamentarilor în procesul de redactare legislativă.

Guvernul are un întreg aparat care scrie (n.red: inițiativă legislativă), ministerele au foarte mulți angajați care asta fac de ani de zile și automat este o altă calitate a actelor față de cele care vin de la parlamentari.

Este o realitate, pentru că noi avem o sumă fortetară lunară din care trebuie să plătim sedii, angajați, să organizăm evenimente, toată activitatea noastră din banii respectivi, și dacă avem consilieri angajați, avem și niște limite maxime în cadrul cărora trebuie să îi plătim.

Cu alte cuvinte, toată lumea ar dori să avem consilieri de top, dar legea nu ne permite să angajăm, nu avem nici bani și avem și plafoane care nu ne permit să angajăm consilierii de top”, a spus deputatul USR, Oana Murariu. 

În cadrul dezbaterii s-a arătat că, în lipsa unei infrastructuri administrative extinse la nivel parlamentar, calitatea proiectelor depinde în mod direct de expertiza individuală a inițiatorilor și de capacitatea acestora de a apela la consultanță externă.

Această realitate contribuie, în unele cazuri, la inițiative legislative punctuale, fragmentate sau insuficient fundamentate, ceea ce poate genera ulterior necesitatea unor modificări repetate.

„Legea nu este un exercițiu de imagine”

Prof. univ. dr. Marieta Safta a subliniat că legea nu trebuie privită ca un instrument de comunicare politică sau ca un exercițiu de imagine.

Legea nu este doar un exercițiu de imagine sau obiect de palmares al celui care o inițiază. Ea trebuie să răspundă unei nevoi sociale clare, să fie adecvată și proporțională”, a afirmat aceasta.

În aceeași linie, a fost subliniată importanța consultărilor publice, a analizelor de impact și a bunei credințe în procesul de legiferare, ca elemente esențiale pentru evitarea introducerii unor soluții legislative instabile sau incomplete.

Dezbaterea organizată de Societatea de Științe Juridice (JURIDICE.ro) a evidențiat un consens important între participanți: calitatea legislației depinde direct de rigurozitatea procesului de fundamentare.

Mesajul comun al intervențiilor a fost că orice proiect de act normativ ar trebui să fie însoțit de reguli clare, aplicabile și suficiente, precum și de expuneri de motive solide, studii de impact, analize și date relevante.

În absența acestor elemente, riscul este ca procesul legislativ să genereze instabilitate normativă, suprapuneri și dificultăți de aplicare, cu efecte directe asupra societății, mediului economic și funcționării instituțiilor.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica la zi

Revoltă în PNL după jocul lui Bolojan cu PSD: Le mai dai cașcaval șobolanilor?

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

Vladimir Petruț, primarul liberal al orașului Cavnic, îl acuză pe Ilie Bolojan că se contrazice în privința PSD, după ce liderul PNL a folosit imaginea „șobolanilor” descoperiți în „cămara statului”, dar acum ar accepta varianta ca social-democrații să preia din nou guvernarea.

Primarul PNL al orașului Cavnic, Vladimir Petruț, lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan, pe fondul tensiunilor din jurul formulei de guvernare și al scenariilor privind revenirea PSD la Palatul Victoria.

Într-o postare pe Facebook, edilul liberal ironizează metafora folosită anterior de Bolojan, care afirmase că, atunci când a „deschis cămara statului”, a găsit „șobolani” care rod proviziile și că a pus lumina pe ei. Declarația lui Bolojan a fost interpretată ca o trimitere la interesele deranjate de reformele din zona companiilor de stat și de criticile venite dinspre PSD.

Primar PNL către Bolojan: „Le mai dai cașcaval?”

Vladimir Petruț susține că Ilie Bolojan nu poate, pe de o parte, să vorbească despre „șobolani” în sistem, iar pe de altă parte să accepte ca PSD să primească din nou controlul guvernării, fie și pentru o perioadă limitată.

„Ilie Bolojan ne spunea cu ceva timp în urmă că a găsit șobolanii în cămară. Păi ce faci acum? Iroși pe șobolani să conducă încă șase luni țara? Păi dai să administreze încă șase luni țara? Sau să înțelegem că becul aprins în cămară nu era pentru șobolanii PSD?”, a transmis primarul din Cavnic.

Edilul insistă că formularea nu îi aparține, ci reia termenii utilizați chiar de liderul liberal.

„Atenție, eu nu spun că sunt șobolani. Tu ai spus. Dar totodată nu înțeleg cum, Doamne, tu propui să se dea guvernarea țării în continuare la șobolani. Adică să înțeleg, le mai dai cașcaval?”, a adăugat Vladimir Petruț.

„Te contrazici singur?”

Petruț susține că Bolojan ar trebui să explice liberalilor dacă PSD este, în logica propriului discurs, problema pe care pretinde că a scos-o la lumină sau partenerul căruia PNL îi poate lăsa din nou administrația centrală.

„Păi, Ilie Bolojan, te contrazici singur? Păi dă-le niște detalii, că noi nu mai înțelegem nimic. Au fost sau nu au fost șobolanii în cămară?”, mai spune primarul.

Atacul vine în contextul discuțiilor politice despre posibile formule de guvernare după blocajele din coaliție. PNL, USR și UDMR au discutat variante fără PSD, dar, în lipsa unei majorități, PNL și UDMR ar putea accepta ca PSD să încerce formarea unui guvern monocolor.

Petruț, un critic vechi al lui Bolojan din interiorul PNL

Vladimir Petruț nu este la primul atac la adresa lui Ilie Bolojan. Primarul din Cavnic s-a remarcat în ultimele luni prin critici repetate la adresa liderului liberal, inclusiv pe tema relației cu PSD și a rotativei guvernamentale.

În ianuarie, Petruț a susținut public că Bolojan le-ar fi transmis unor primari liberali că „nu va fi niciun premier PSD la rotativă”, deși acordul politic al coaliției prevedea ca PSD să dea premierul în perioada aprilie 2027 – decembrie 2028.

Edilul din Cavnic are, la rândul său, un traseu politic cu legături vechi cu PSD. El a fost anterior membru PSD, partid din care a fost exclus în 2019, după ce devenise unul dintre contestatarii lui Liviu Dragnea, iar ulterior a trecut la PNL.

Citeste in continuare

Politica la zi

George Simion susține că a fost sunat de un consilier prezidențial înaintea votului pentru Guvernul Veștea: ‘Voiau votul pe degeaba’/ Reacția Palatului Cotroceni

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

Liderul AUR, George Simion, susține că, în seara votului din Parlament pentru învestirea Guvernului Adrian Veștea, a fost contactat de un consilier prezidențial care i-ar fi transmis că „este un lucru bun” ca parlamentarii AUR să voteze noul Executiv.

Declarațiile au fost făcute de Simion în emisiunea „Marius Tucă Show” de la Gândul, unde liderul AUR a povestit ce s-a întâmplat în culisele negocierilor din ziua votului.

Simion: „Am primit zeci de telefoane. Ni se spunea că Nicușor vrea ca noi să votăm”

George Simion a afirmat că, încă de duminică seara și pe tot parcursul zilei de luni, a primit numeroase apeluri din partea unor persoane care susțineau că sunt conectate la centrele de putere.

„Pe tot parcursul zilei de luni, de duminică seara și pe tot parcursul zilei de luni, până am ieșit în conferința de presă, am primit zeci de telefoane din partea unor oameni care pretindeau că sunt conectați la sferele de putere, la Palatele Cotroceni, Victoria și așa mai departe, în care ni se spunea: «Nicușor vrea ca voi să votați acest guvern»”, a declarat George Simion.

Liderul AUR spune că a avut însă alte informații și că nu a crezut mesajele transmise pe diferite canale.

„Ne-au sunat mai mulți oameni importanți, care spuneau că noi suntem incluși în arhitectura puterii de stat. Eu aveam alte date. Cred și sunt convins că datele mele erau bune, nu ceea ce mi se spunea mie la telefon”, a afirmat acesta.

„Voia votul pe degeaba”

George Simion a susținut că i s-a cerut, în esență, sprijinul parlamentar fără ca AUR să facă parte din viitoarea majoritate.

„Voia votul pe degeaba, ca să zic așa, fără ca AUR să fie parte a guvernării, fără ca AUR să fie parte a puterii. Ori asta nu se poate întâmpla. Pentru că eu nu sunt întors cu cheița, nu sunt de la păduri”, a spus liderul AUR.

Simion: „La ora 21:15 m-a sunat un consilier prezidențial”

Potrivit liderului AUR, apelul ar fi venit cu doar 15 minute înainte de expirarea ultimatumului pe care îl dăduse președintelui Nicușor Dan.

„M-a sunat un consilier prezidențial. M-a sunat la 9:15 minute, dar nu a confirmat în vreun fel că Nicușor Dan este de acord ca noi să fim parte a puterii. «E un lucru bun ca voi să votați», mi-a spus”, a declarat Simion.

Acesta nu a precizat despre ce consilier prezidențial este vorba.

Liderul AUR a mai afirmat că ulterior au existat și informații potrivit cărora el i-ar fi promis președintelui susținerea Guvernului.

„Și după aia vine Sorin Grindeanu și, în mod mincinos, îi zice lui Gigi Becali: «Simion i-a promis președintelui»”, a spus George Simion.

AUR a părăsit sala înaintea votului

Înaintea ședinței de plen, George Simion îi ceruse președintelui Nicușor Dan să ofere până la ora 21:30 „clarificări” privind poziția sa față de o eventuală susținere din partea AUR.

Cum aceste clarificări nu au venit, liderul AUR le-a cerut parlamentarilor partidului să părăsească sala de plen, pe care a numit-o „sala trădării”.

Guvernul Adrian Veștea nu a reușit să obțină numărul de voturi necesar pentru a fi învestit.

Reacția Palatului Cotroceni

După declarațiile lui George Simion, Administrația Prezidențială a transmis că președintele Nicușor Dan nu are cunoștință despre o astfel de conversație și că este exclus să fi mandatat vreun consilier pentru negocieri politice.

„Președintele României nu are cunoștință despre convorbirea la care face referire domnul Simion. Este exclus ca șeful statului să fi mandatat vreun consilier să poarte discuții cu reprezentanți ai partidelor politice sau ai grupurilor parlamentare în vederea obținerii unei majorități parlamentare”, a transmis Palatul Cotroceni pentru Digi24.

Citeste in continuare

Politica la zi

VIDEO Primul premier al României post-decembriste compară situația actuală din Iran cu Revoluția din 1989: ‘Prăbușirea este foarte aproape, credeți-mă’

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

Fostul premier al României, Petre Roman, a făcut o paralelă puternică între Revoluția Română din 1989 și situația actuală din Iran, afirmând că regimul de la Teheran se află în ultimele sale momente și că prăbușirea sa este „foarte aproape”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Summitului Mondial „Free Iran 2026”, unde fostul prim-ministru a vorbit despre propria experiență din timpul căderii regimului comunist din România și despre asemănările pe care le vede cu situația din Republica Islamică.

Intervenția fostului premier român poate fi urmărită de la minutul 1:59:24 până la 2:09:14

Petre Roman: „Exact cum o dictatură s-a prăbușit în 12 ore, și regimul mullahilor este aproape de sfârșit”

„Am experiența mea în lupta împotriva unei dictaturi, cu ani în urmă, în țara mea. Și există asemănări esențiale cu situația din Iran”, a declarat Petre Roman.

Fostul premier a rememorat momentele din decembrie 1989, când se afla pe baricadele din centrul Bucureștiului.

„Eram pe baricadă, în centrul Bucureștiului. Am blocat cel mai important bulevard timp de mai bine de zece ore. La ordinul dictatorului, au început să tragă în noi. Un masacru”, a spus Petre Roman.

Acesta a amintit că dintre cei 81 de oameni aflați pe baricade, 39 au fost uciși, iar 17 dintre victime aveau mai puțin de 18 ani.

„S-a întâmplat cu 20 de minute înainte de miezul nopții. Dar ceva absolut incredibil s-a întâmplat. La doar 12 ore după acele crime, regimul s-a prăbușit. România era liberă”, a afirmat fostul premier.

Pornind de la această experiență, Petre Roman a transmis un mesaj de susținere pentru opoziția iraniană.

„Exact cum, în 12 ore, o dictatură s-a prăbușit total, și prăbușirea regimului mullahilor din Iran este foarte aproape, credeți-mă”, a declarat acesta.

„Regimul este mult mai slab decât înainte”

Fostul premier român a criticat dur conducerea de la Teheran, acuzând-o că își ucide propriii cetățeni și că încearcă să șantajeze economia mondială.

„Ucide mii și mii dintre propriii cetățeni prin execuții și crime. În același timp, blochează Strâmtoarea Hormuz și șantajează economia globală, milioane de oameni din întreaga lume”, a spus Petre Roman.

El a respins afirmațiile autorităților iraniene privind o presupusă victorie în actualul context regional.

„Ei pretind că au câștigat. Nu este adevărat și nu poate fi adevărat. Economia Iranului este în ruină”, a declarat fostul premier.

Potrivit lui Petre Roman, sărăcia și dificultățile economice demonstrează că regimul de la Teheran este mai vulnerabil decât în trecut.

„Milioane de iranieni trăiesc în condiții foarte grele și și-au pierdut cele mai elementare condiții pentru un trai decent. Acest lucru arată că, de fapt, regimul este mult mai slab decât înainte”, a afirmat el.

„Protestatarii sunt simbolul morții regimului”

Petre Roman a vorbit și despre protestele din Iran și despre represiunea exercitată de autorități împotriva manifestanților.

„Protestatarii de pe străzile Iranului au fost uciși. De ce? Pentru că sunt simbolul morții regimului. Ei sunt cei care arată către cei care îi ucid și le spun: «Într-o zi, foarte curând, sfârșitul regimului va veni»”, a declarat fostul premier.

Fostul premier laudă planul opoziției iraniene

În discursul său, Petre Roman a apreciat planul în zece puncte propus de lidera opoziției iraniene, Maryam Rajavi, pe care l-a descris drept o alternativă democratică pentru viitorul Iranului.

„Este un plan serios, riguros. Este o alternativă. Deschide drumul către un Iran liber și democratic”, a spus Petre Roman.

Potrivit fostului premier, oamenii au nevoie de certitudinea că există o alternativă la actualul regim.

„Certitudinea vine cu un plan, cu o viziune, cu o strategie și cu o perspectivă. Iar aici există o asemenea perspectivă”, a conchis Petre Roman.

Citeste in continuare

Politica la zi

Politica la ziacum 33 de minute

Revoltă în PNL după jocul lui Bolojan cu PSD: Le mai dai cașcaval șobolanilor?

Cuprins: Vladimir Petruț, primarul liberal al orașului Cavnic, îl acuză pe Ilie Bolojan că se contrazice în privința PSD, după...

Politica la ziacum 2 ore

George Simion susține că a fost sunat de un consilier prezidențial înaintea votului pentru Guvernul Veștea: ‘Voiau votul pe degeaba’/ Reacția Palatului Cotroceni

Cuprins: Liderul AUR, George Simion, susține că, în seara votului din Parlament pentru învestirea Guvernului Adrian Veștea, a fost contactat...

Politica la ziacum 3 ore

VIDEO Primul premier al României post-decembriste compară situația actuală din Iran cu Revoluția din 1989: ‘Prăbușirea este foarte aproape, credeți-mă’

Cuprins: Fostul premier al României, Petre Roman, a făcut o paralelă puternică între Revoluția Română din 1989 și situația actuală...

Politica la ziacum 4 ore

Reacții din PSD după înfrângerea lui Nicușor Dan la CCR: „Victorie pentru România!” / „Aud că Buzoianu e cu gheață la inimă”

Cuprins: Fostul ministru al Energiei, deputatul PSD Bogdan Ivan, susține că România a obținut o victorie importantă în domeniul energetic,...

Politica la ziacum 5 ore

Trepidații în zona USR: Insistă să rămână la guvernare și fac presiuni tot mai mari, în ciuda semnalelor primite

Cuprins: Liderul USR, Dominic Fritz, insistă cu varianta unui guvern minoritar în formula PNL-USR-UDMR, deși au primit tot mai multe...

Politica la ziacum 6 ore

Nicușor Dan a promulgat schema de ajutor de stat pentru apicultorii români pe o perioadă de trei ani

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, miercuri, legea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru apicultori în valoare de...

Politica la ziacum 7 ore

Papahagi acuză PNL și USR că au ratat Guvernul Tomac: „Azi aveam un guvern de dreapta, decent și reformist”

Cuprins: Profesorul Adrian Papahagi, vehiculat inițial pentru funcția de ministru al Culturii în Guvernul Tomac, lansează un atac dur la...

Politica la ziacum 8 ore

Propunere în Parlament: Dispare obligația de a prezenta certificatul de căsătorie la diverse instituții. Doar în situații speciale va mai fi solicitat

Cuprins: Serviciile de evidenţa persoanelor vor verifica din oficiu datele de stare civilă în cazul eliberării actelor de identitate, prevede...

Editorialacum 8 ore

EDITORIAL | Șahul de la Cotroceni: Cum a transformat Nicușor Dan „criza premierului” într-o lecție de branding politic

De Daniel Cîrnu, CEO Digital Politic În marketingul politic modern, adesea confundăm volumul zgomotului cu eficiența mesajului. Însă evenimentele politice...

Politica la ziacum 9 ore

CCR dă undă verde legii care poate debloca hidrocentrale în zone protejate. Sesizarea lui Nicușor Dan, respinsă

Cuprins: Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, sesizarea formulată de președintele Nicușor Dan împotriva actului normativ care modifică regimul...

Trending