Connect with us

Politica la zi

VIDEO Constantin Toma rupe tăcerea despre prezidențialele din 2024: „Ni s-a cerut să dăm voturi lui George Simion”. Numele lui Marius Pieleanu, invocat

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

Primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, lansează acuzații explozive la adresa conducerii partidului și susține că liderii PSD au cerut organizațiilor locale să direcționeze voturi către George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, pentru a-i asigura lui Marcel Ciolacu o confruntare favorabilă în turul al doilea.

Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat jurnalistului Sebastian Zachmann, în emisiunea „Outsider Politic” de la Recorder. Toma susține că planul ar fi fost discutat la Vila Lac, în prezența principalilor lideri PSD, și afirmă că ideea ar fi venit din zona consultanților politici, indicând inclusiv numele sociologului Marius Pieleanu.

Constantin Toma: „Trebuie să aduceți voturi”

Întrebat dacă liderii PSD le-au cerut direct organizațiilor să transfere voturi către George Simion, edilul din Buzău a răspuns fără ezitare: „Cu siguranță. Deci, am fost chemați la Vila Lac, 33 de organizații. De fapt, a fost o ședință de Consiliu Politic Național și am fost citați acolo de Paul Stănescu, 33 de organizații. Ne-a luat în ordine alfabetică și ni s-a spus: «Trebuie să aduceți voturi». Paul Stănescu (ne-a spus), dar erau toți acolo, și Grindeanu, și Neacșu, și Ciolacu”.

Potrivit lui Toma, scopul era ca liderul AUR să intre în turul doi alături de Marcel Ciolacu, pe modelul confruntării dintre Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor din anul 2000.

Toma: „Eu cred că Pieleanu a dat această idee minunată”

Primarul PSD susține că strategia ar fi fost inspirată de consultanți politici și afirmă că în interiorul partidului se vorbea despre implicarea sociologului Marius Pieleanu.

„Am mai spus treaba asta, că eu îl acuzam pe Paul Stănescu că a avut această idee fabuloasă, se pare că a venit de la consultați… sunt nume cunoscute, apar mereu la televizor, la Antena 3. Eu cred că Pieleanu, așa se vorbește, că ar fi dat această idee minunată. Da, că din sondajele făcute atunci, Ciolacu n-ar fi câștigat contra Elenei Laconi, dar ar fi câștigat împotriva lui George Simion”, a spus el.

Contactat pentru un punct de vedere, Marius Pieleanu a respins categoric acuzațiile și a calificat afirmațiile drept „un fake uriaș”.

„Doamne ferește! Nu am nicio legătură cu absolut niciun fel de temă din povestea asta”, a declarat sociologul, contactat de Știrile Zilei de la Recorder. „E o mare prostie. Un fake uriaș. Și să-i fie rușine domnului Toma dacă a putut să spună… Om serios, rușine să-i fie!”, a mai spus Marius Pieleanu.

Constantin Toma susține că planul a fost transmis în teritoriu și că fiecărei organizații i-au fost stabilite obiective concrete.

„S-au adunat voturi… Încă o dată explic, au fost chemați primarii din tot județul Buzău și li s-a dat temă: tu aduci 300, tu 500, tu… Și ce s-a întâmplat? La Buzău, inclusiv parlamentarii n-au votat cu Marcel Ciolacu, dacă vă vine să credeți, consilieri locali… Le spuneai la rude, aveai în casă acolo o soție, doi copii: «Bă, votați în felul ăsta»”.

Edilul a relatat inclusiv o discuție din propria familie: „Chiar și sora mea Elena a spus la un moment dat: «Băi, ați înnebunit? / Despre ce e vorba, măi, Elena? / Băi, risc să mă bată și bărbatu-miu că i-am spus că trebuie să voteze cu George Simion». Deci a fost o chestie…”

Primarul din Buzău susține că ulterior a discutat cu Paul Stănescu despre această strategie.

„Se tot vorbea la televiziuni, că Paul Stănescu a făcut și a dres. Și mă sună Paul Stănescu: «Băi, să știi de la mine, Marcel a zis treaba asta, n-am zis-o eu, eu doar am transmis». Adică să dăm voturi lui George Simion. Ceea ce a fost o tâmpenie”, a mai spus el.

„Toți i-am dat” voturi lui Simion

Subiectul privind voturile direcționate de PSD către George Simion a mai fost dezbătut și în ianuarie 2025, când, într-un video publicat de Marcel Ciolacu pe TikTok, acesta discută cu colegul său de partid Alfred Simonis, care recunoaște degajat că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR.

„Îți amintești când tu spuneai la partid să nu îi dea nimeni voturi lui Simion pentru că nu suntem siguri că intrăm în turul doi? Să știi că toți i-am dat”, îi spune în videoclip Simonis lui Ciolacu.

Întrebat despre acest schimb de replici, șeful PSD Marcel Ciolacu, totodată prim-ministru la acea vreme, a susținut că discuția a fost o glumă, pentru că „pe TikTok, de obicei, îţi permiți să mai faci şi glume”.

Însă cu puțin timp înainte de declarațiile lui Ciolacu, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, explica, răspunzând la aceeași întrebare a jurnaliștilor, că a fost „o înțelegere, care s-a dovedit păguboasă, a unor simpatizanți, aceea că mergând spre zona Simion ar putea să aducă un beneficiu PSD”.

Marcel Ciolacu s-a clasat pe locul trei la alegerile prezidențiale anulate din noiembrie 2024, după Călin Georgescu și Elena Lasconi. A fost cel mai slab scor din istorie al unui social-democrat în cursa pentru Cotroceni. George Simion a ocupat abia locul al patrulea.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica la zi

Nicușor Dan așteaptă verdictul partidelor. Singura variantă rămasă în joc este un guvern minoritar pro-occidental. Social-democrații și USR își mențin refuzul de a guverna împreună

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

Liderii partidelor sunt așteptați vineri la Palatul Cotroceni pentru a-i prezenta președintelui Nicușor Dan o soluție de ieșire din criza politică, după două încercări eșuate de formare a unui nou Executiv. În acest moment, singurul scenariu asupra căruia pare să existe un consens este formarea unui guvern minoritar cu orientare pro-occidentală. Rămâne însă neclar dacă acesta va fi construit în jurul partidelor de dreapta sau în jurul PSD, în condițiile în care social-democrații și USR își mențin refuzul de a guverna împreună, iar șeful statului a reafirmat că AUR nu este un partid pro-occidental.

Cotroceniul așteaptă o majoritate care să deblocheze criza

După consultările oficiale desfășurate în această săptămână, liderii principalelor formațiuni politice au continuat negocierile, urmând ca vineri să prezinte președintelui Nicușor Dan varianta pe care o consideră viabilă pentru formarea unui nou Guvern.

Șeful statului a transmis că așteaptă din partea partidelor o majoritate parlamentară și o soluție asumată, astfel încât România să poată avea un Executiv învestit înainte de încheierea actualei sesiuni parlamentare, marți.

“Eu aştept ca partidele să vină la mine cu majoritate. Cred că după două luni, noi toţi, cetăţenii, în ţara asta, putem să aşteptăm de la partidele politice o propunere de majoritate. (..) Din declaraţiile publice, acea soluţie care se preconiza era o soluţie de guvern minoritar, susţinută de o majoritate”, a explicat preşedintele.

Două încercări eșuate au adâncit blocajul politic

Criza politică a început după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură, la începutul lunii mai, cu 281 de voturi, cel mai mare număr înregistrat vreodată pentru o astfel de procedură.

Ulterior, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru formarea unui guvern tehnocrat, însă acesta și-a depus mandatul înainte de votul din Parlament, după ce a constatat că nu dispune de o majoritate.

A urmat desemnarea lui Adrian Veștea, făcută fără consultarea conducerii PNL. Decizia a amplificat tensiunile politice, iar liberalii au convocat un Congres Extraordinar în care au reconfirmat atât mandatul lui Ilie Bolojan la conducerea partidului, cât și poziția de a nu forma o alianță cu PSD.

PNL, USR și UDMR au refuzat să susțină Cabinetul Veștea, în timp ce PSD și-a anunțat sprijinul. În încercarea de a obține voturile necesare, Adrian Veștea a negociat inclusiv cu AUR.

George Simion a condiționat susținerea formațiunii de o declarație a președintelui Nicușor Dan prin care AUR să nu mai fie calificat drept partid extremist. Declarația nu a fost făcută, iar Guvernul Veștea a obținut doar 189 de voturi în Parlament, sub pragul de 233 necesar învestirii.

După noile consultări din această săptămână, președintele a anunțat că România va avea un guvern minoritar și o guvernare pro-occidentală. Totodată, joi seară, el a reiterat că AUR nu este un partid pro-occidental.

PSD și USR rămân pe poziții opuse

Deși negocierile au continuat, diferențele dintre principalele partide nu au fost depășite.

PNL a propus un pact pentru susținerea unui guvern minoritar, fie în formula PNL-USR-UDMR, fie prin susținerea unui executiv monocolor PSD. PSD și USR resping însă colaborarea.

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că “să laşi PSD să guverneze singur acum ar fi o imensă greşeală”, precizând că partidul nu va susține revenirea PSD la putere după căderea Guvernului Bolojan.

USR propune o formulă de rotație, cu un guvern PNL-USR-UDMR în prima etapă și un executiv PSD începând de anul viitor.

De cealaltă parte, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat “exhibiţionismul moral al unora” și a transmis că PSD nu susține o formulă PNL-USR-UDMR.

“Unele partide nu au vrut nicio clipă să lase din braţe funcţiile şi privilegiile”, acuză Grindeanu, transmiţând celor de la USR că se poate şi fără ei.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că există trei variante de guvernare: PNL-USR-UDMR, un executiv monocolor PSD sau o formulă PSD-PNL-UDMR, cu o majoritate restrânsă.

În opinia sa, diferențele dintre partide trebuie depășite deoarece “nu putem să închidem ţara”.

Până în prezent, singurul nume propus oficial pentru funcția de premier este cel al lui Sorin Grindeanu, iar Nicușor Dan a anunțat că nu va desemna un nou candidat înainte de a exista o majoritate clară.

Presiunea economică grăbește formarea Guvernului

Președintele a atras atenția că România are nevoie urgent de un Executiv cu puteri depline, atât din cauza termenelor legate de fondurile din PNRR, cât și pentru că sesiunea parlamentară se încheie marți.

“Pentru România e important, pentru că avem miza până la 31 august a banilor din PNRR, e important să avem un guvern cât mai repede, şi, pentru că parlamentarii vor intra în vacanţă parlamentară marţi, ar fi bine să avem un guvern până marţi. Asta e ce pot să vă spun în momentul ăsta”, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor Dan, după participarea la Summitul Flancului Estic.

În paralel, România este presată să reducă deficitul bugetar și să îndeplinească reformele asumate pentru a putea accesa aproximativ 11 miliarde de euro din fondurile europene. Totodată, agențiile de rating urmăresc evoluția situației politice, existând temeri că prelungirea blocajului ar putea afecta ratingul de țară.

Analiștii avertizează că, în lipsa unui acord până la finalul lunii iunie, Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan ar putea rămâne în funcție până în toamnă.

“Ne aflăm acum la începutul unei crize constituţionale”, a declarat Cristian Pîrvulescu de la Universitatea Naţională de Studii Politice şi Administraţie Publică din Bucureşti.

Potrivit acestuia, unii dintre actualii miniștri nu ar mai putea rămâne în funcție, întrucât mandatul unui guvern interimar nu ar trebui să depășească 45 de zile.

Cum arată calculele din Parlament

Pentru învestirea noului Guvern sunt necesare 233 de voturi.

Configurația actuală a Parlamentului este următoarea:

* PSD – 128 parlamentari

* AUR – 90 parlamentari

* PNL – 76 parlamentari

* USR – 59 parlamentari

* UDMR – 31 parlamentari

* Minoritățile – 17 parlamentari

* Uniți pentru România – 14 parlamentari

* Grupul S.O.S. România – 15 parlamentari

* Neafiliați – 15 deputați și 8 senatori

* Grupul Pace-Întâi România – 11 senatori

Citeste in continuare

Politica la zi

CIIP, mecansimul voluntar de economisire și investiții pentru perioada pensionării, intră luni la vot în Senat

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

Gabriela Horga, președinta Comisiei pentru buget din Senat și senator PNL, anunță că propunerea legislativă privind Conturile Individuale de Investiții pentru Pensie (CIIP), pe care a inițiat-o alături de Claudiu Năsui, Cristina Prună și Sebastian Burduja, a primit vot unanim în comisie și a fost dezbătută în plenul Senatului. Potrivit acesteia, proiectul urmărește să ofere românilor un instrument voluntar de economisire și investiții pentru perioada pensionării.

Horga: România are nevoie de instrumente moderne de economisire

Potrivit Gabrielei Horga, presiunea asupra sistemului public de pensii va crește în următorii ani, motiv pentru care românii ar trebui să aibă posibilitatea de a-și construi un venit suplimentar pentru perioada pensionării.

„România intră într-o perioadă în care presiunea asupra sistemului public de pensii va crește tot mai mult. De aceea, este important ca fiecare român să poată construi, voluntar, un venit suplimentar pentru perioada pensionării, fără să depindă exclusiv de pensia publică”, a transmis Gabriela Horga.

Ea a adăugat că modelul propus este inspirat din sisteme existente în Statele Unite și Marea Britanie, unde populația are acces la instrumente de economisire și investiții pe termen lung.

Ce prevede proiectul de lege

Potrivit inițiatoarei, contribuțiile în cadrul Conturilor Individuale de Investiții pentru Pensie vor fi în totalitate voluntare, fiecare persoană urmând să decidă cât și când investește.

De asemenea, titularii conturilor vor putea alege instrumentele financiare în care investesc, precum acțiuni, obligațiuni, ETF-uri sau alte active financiare.

Fondurile vor putea fi retrase la pensionare, în condițiile prevăzute de lege, sau în situații speciale.

Proiectul prevede două opțiuni fiscale: fie contribuțiile sunt deductibile fiscal, iar impozitul este plătit la retragerea banilor, fie contribuțiile sunt realizate din venituri deja impozitate, caz în care retragerea nu mai este impozitată.

În ambele variante, câștigurile obținute pe durata investiției – dividende, dobânzi, cupoane și câștiguri de capital – ar urma să fie scutite de impozit și contribuții.

Inițiatoarea: CIIP completează sistemul actual de pensii

Gabriela Horga afirmă că noul mecanism nu înlocuiește Pilonul II sau pensiile facultative și ocupaționale, ci oferă o alternativă suplimentară pentru economisirea pe termen lung.

„Nu înlocuiește Pilonul II, pensiile facultative sau pensiile ocupaționale, ci le completează. Oferă mai multă libertate, mai mult control și o opțiune în plus pentru cei care vor să investească pe termen lung”, a declarat aceasta.

Senatoarea PNL mai susține că inițiativa beneficiază de susținere transpartinică și că votul final în Senat este programat pentru luni.

Citeste in continuare

Politica la zi

Ai cumpărat Nutella Croissant din Lidl sau Kaufland? Ferrero România retrage un lot de pe piață. Ce trebuie să facă cei care au cumpărat produsul

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi retragerea voluntară de pe piață a unui lot de Nutella Croissant congelat, comercializat în magazinele Lidl și Kaufland. Măsura a fost luată de Ferrero România din motive de precauție, din cauza unui posibil risc de contaminare cu un corp străin.

Consumatorii sunt sfătuiți să verifice produsele cumpărate și să nu consume lotul vizat.

ANSVSA: „Ferrero România retrage voluntar de pe piață un lot de Nutella Croissant”

Autoritatea a transmis că retragerea este preventivă și vizează un singur lot de produs.

„Ferrero România retrage voluntar de pe piață un lot de Nutella Croissant (produs congelat), ca măsură de precauție, din cauza unui posibil risc de prezență a unui corp străin – un fragment de metal”, a anunțat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Ce produse sunt vizate

Retragerea vizează exclusiv următorul produs:

  • Produs: Nutella Croissant congelat;

  • Producător: Fresystem S.p.A. – Italia;

  • Cod EAN: 8000500413654;

  • Lot de producție: L126Z39;

  • Data expirării: 06.05.2027;

  • Gramaj: T4x12 (12 x 340 g);

  • Magazine: Lidl și Kaufland.

ANSVSA precizează că doar acest lot este afectat, celelalte loturi comercializate nefiind vizate de măsura de retragere.

Ce trebuie să facă persoanele care au cumpărat produsul

Autoritatea recomandă consumatorilor să nu consume produsul din lotul menționat. Acesta poate fi returnat la magazinul de unde a fost achiziționat, pentru rambursarea integrală a contravalorii, sau poate fi distrus. Termenul-limită pentru returnare este 15 iulie 2026.

Potrivit Ferrero România, măsura a fost adoptată exclusiv din motive de precauție și face parte din politica companiei privind siguranța alimentară.

Compania precizează că, până în prezent, nu au fost depistate corpuri străine în produsele comercializate, iar retragerea a fost decisă preventiv pentru protejarea consumatorilor.

Citeste in continuare

Politica la zi

Politica la ziacum 6 minute

Nicușor Dan așteaptă verdictul partidelor. Singura variantă rămasă în joc este un guvern minoritar pro-occidental. Social-democrații și USR își mențin refuzul de a guverna împreună

Cuprins: Liderii partidelor sunt așteptați vineri la Palatul Cotroceni pentru a-i prezenta președintelui Nicușor Dan o soluție de ieșire din...

Politica la ziacum o oră

CIIP, mecansimul voluntar de economisire și investiții pentru perioada pensionării, intră luni la vot în Senat

Cuprins: Gabriela Horga, președinta Comisiei pentru buget din Senat și senator PNL, anunță că propunerea legislativă privind Conturile Individuale de...

Politica la ziacum 2 ore

Ai cumpărat Nutella Croissant din Lidl sau Kaufland? Ferrero România retrage un lot de pe piață. Ce trebuie să facă cei care au cumpărat produsul

Cuprins: Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi retragerea voluntară de pe piață a unui...

Politica la ziacum 3 ore

POLITICO: Nicușor Dan încearcă să evite alegeri anticipate, în timp ce criza politică din România se adâncește

Cuprins: Nicușor Dan se confruntă cu cel mai mare test al mandatului său, pe fondul adâncirii crizei politice, relatează POLITICO....

Politica la ziacum 4 ore

Sorin Grindeanu anunță pași spre noul Guvern și atacă USR: ‘S-a ajuns la deblocarea crizei prin blocaj’

Președintele PSD și liderul Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, susține că negocierile politice pentru formarea unui nou Guvern au intrat într-o...

Politica la ziacum 7 ore

România, pe locul 2 în UE la fonduri europene absorbite. Dragoș Pîslaru: „Este un record absolut”

Cuprins: Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, anunță că România a atras 10 miliarde de euro din...

Politica la ziacum 10 ore

Românii sunt mai aproape de un nou tip de pensie: proiectul inspirat din modelul american a trecut de comisiile din Parlament | DOCUMENT

Cuprins: Românii ar putea avea un nou instrument de economisire pentru pensie, după un model inspirat din sistemele americane de...

Politica la ziacum 11 ore

SURSE Fostul ministru Bogdan Ivan implicat într-un accident rutier: A lovit puternic un autobuz

Cuprins: Un accident rutier a avut loc în orașul Bistrița, chiar în apropiere de Primăria Bistrița. Un autovehicul, la volanul...

Politica la ziacum 20 de ore

Marius Lulea anunță revoluție în stradă în România: Va fi un fenomen imprevizibil, de tip Lebăda Neagră

Cuprins: Marius Lulea, unul din fondatorii AUR, spune că în curând în România va avea loc o revoluție a tinerilor....

Politica la ziacum 21 de ore

Ciprian Ciucu dă detalii despre mutarea traficului din zona centrală la periferie: Șantierul se deschide în 2028

Cuprins: Ciprian Ciucu vine cu explicații după ce a semnat două PUZ-uri pentru construcția unor drumuri care vor muta traficul...

Trending