Connect with us

Politica la zi

Nicușor Dan așteaptă verdictul partidelor. Singura variantă rămasă în joc este un guvern minoritar pro-occidental. Social-democrații și USR își mențin refuzul de a guverna împreună

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

Liderii partidelor sunt așteptați vineri la Palatul Cotroceni pentru a-i prezenta președintelui Nicușor Dan o soluție de ieșire din criza politică, după două încercări eșuate de formare a unui nou Executiv. În acest moment, singurul scenariu asupra căruia pare să existe un consens este formarea unui guvern minoritar cu orientare pro-occidentală. Rămâne însă neclar dacă acesta va fi construit în jurul partidelor de dreapta sau în jurul PSD, în condițiile în care social-democrații și USR își mențin refuzul de a guverna împreună, iar șeful statului a reafirmat că AUR nu este un partid pro-occidental.

Cotroceniul așteaptă o majoritate care să deblocheze criza

După consultările oficiale desfășurate în această săptămână, liderii principalelor formațiuni politice au continuat negocierile, urmând ca vineri să prezinte președintelui Nicușor Dan varianta pe care o consideră viabilă pentru formarea unui nou Guvern.

Șeful statului a transmis că așteaptă din partea partidelor o majoritate parlamentară și o soluție asumată, astfel încât România să poată avea un Executiv învestit înainte de încheierea actualei sesiuni parlamentare, marți.

“Eu aştept ca partidele să vină la mine cu majoritate. Cred că după două luni, noi toţi, cetăţenii, în ţara asta, putem să aşteptăm de la partidele politice o propunere de majoritate. (..) Din declaraţiile publice, acea soluţie care se preconiza era o soluţie de guvern minoritar, susţinută de o majoritate”, a explicat preşedintele.

Două încercări eșuate au adâncit blocajul politic

Criza politică a început după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură, la începutul lunii mai, cu 281 de voturi, cel mai mare număr înregistrat vreodată pentru o astfel de procedură.

Ulterior, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru formarea unui guvern tehnocrat, însă acesta și-a depus mandatul înainte de votul din Parlament, după ce a constatat că nu dispune de o majoritate.

A urmat desemnarea lui Adrian Veștea, făcută fără consultarea conducerii PNL. Decizia a amplificat tensiunile politice, iar liberalii au convocat un Congres Extraordinar în care au reconfirmat atât mandatul lui Ilie Bolojan la conducerea partidului, cât și poziția de a nu forma o alianță cu PSD.

PNL, USR și UDMR au refuzat să susțină Cabinetul Veștea, în timp ce PSD și-a anunțat sprijinul. În încercarea de a obține voturile necesare, Adrian Veștea a negociat inclusiv cu AUR.

George Simion a condiționat susținerea formațiunii de o declarație a președintelui Nicușor Dan prin care AUR să nu mai fie calificat drept partid extremist. Declarația nu a fost făcută, iar Guvernul Veștea a obținut doar 189 de voturi în Parlament, sub pragul de 233 necesar învestirii.

După noile consultări din această săptămână, președintele a anunțat că România va avea un guvern minoritar și o guvernare pro-occidentală. Totodată, joi seară, el a reiterat că AUR nu este un partid pro-occidental.

PSD și USR rămân pe poziții opuse

Deși negocierile au continuat, diferențele dintre principalele partide nu au fost depășite.

PNL a propus un pact pentru susținerea unui guvern minoritar, fie în formula PNL-USR-UDMR, fie prin susținerea unui executiv monocolor PSD. PSD și USR resping însă colaborarea.

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că “să laşi PSD să guverneze singur acum ar fi o imensă greşeală”, precizând că partidul nu va susține revenirea PSD la putere după căderea Guvernului Bolojan.

USR propune o formulă de rotație, cu un guvern PNL-USR-UDMR în prima etapă și un executiv PSD începând de anul viitor.

De cealaltă parte, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat “exhibiţionismul moral al unora” și a transmis că PSD nu susține o formulă PNL-USR-UDMR.

“Unele partide nu au vrut nicio clipă să lase din braţe funcţiile şi privilegiile”, acuză Grindeanu, transmiţând celor de la USR că se poate şi fără ei.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că există trei variante de guvernare: PNL-USR-UDMR, un executiv monocolor PSD sau o formulă PSD-PNL-UDMR, cu o majoritate restrânsă.

În opinia sa, diferențele dintre partide trebuie depășite deoarece “nu putem să închidem ţara”.

Până în prezent, singurul nume propus oficial pentru funcția de premier este cel al lui Sorin Grindeanu, iar Nicușor Dan a anunțat că nu va desemna un nou candidat înainte de a exista o majoritate clară.

Presiunea economică grăbește formarea Guvernului

Președintele a atras atenția că România are nevoie urgent de un Executiv cu puteri depline, atât din cauza termenelor legate de fondurile din PNRR, cât și pentru că sesiunea parlamentară se încheie marți.

“Pentru România e important, pentru că avem miza până la 31 august a banilor din PNRR, e important să avem un guvern cât mai repede, şi, pentru că parlamentarii vor intra în vacanţă parlamentară marţi, ar fi bine să avem un guvern până marţi. Asta e ce pot să vă spun în momentul ăsta”, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor Dan, după participarea la Summitul Flancului Estic.

În paralel, România este presată să reducă deficitul bugetar și să îndeplinească reformele asumate pentru a putea accesa aproximativ 11 miliarde de euro din fondurile europene. Totodată, agențiile de rating urmăresc evoluția situației politice, existând temeri că prelungirea blocajului ar putea afecta ratingul de țară.

Analiștii avertizează că, în lipsa unui acord până la finalul lunii iunie, Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan ar putea rămâne în funcție până în toamnă.

“Ne aflăm acum la începutul unei crize constituţionale”, a declarat Cristian Pîrvulescu de la Universitatea Naţională de Studii Politice şi Administraţie Publică din Bucureşti.

Potrivit acestuia, unii dintre actualii miniștri nu ar mai putea rămâne în funcție, întrucât mandatul unui guvern interimar nu ar trebui să depășească 45 de zile.

Cum arată calculele din Parlament

Pentru învestirea noului Guvern sunt necesare 233 de voturi.

Configurația actuală a Parlamentului este următoarea:

* PSD – 128 parlamentari

* AUR – 90 parlamentari

* PNL – 76 parlamentari

* USR – 59 parlamentari

* UDMR – 31 parlamentari

* Minoritățile – 17 parlamentari

* Uniți pentru România – 14 parlamentari

* Grupul S.O.S. România – 15 parlamentari

* Neafiliați – 15 deputați și 8 senatori

* Grupul Pace-Întâi România – 11 senatori

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica la zi

VIDEO Siegfried Mureșan bagă bățul prin gardul Cotroceniului, după cearta dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan: Da, este partenerul nostru

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

Întrebat dacă Nicușor Dan mai este partener al PNL, europarlamentarul Siegfried Mureşan, propus de PNL, USR şi UDMR pentru funcţia de prim-ministru, a răspuns afirmativ, precizând că nu regretă susținerea pe care i-a acordat-o înaintea turului al doilea.

Mureșan: „Nu regret în niciun fel susținerea pe care am acordat-o, înaintea turului al doilea”

„În primul rând, l-am susținut în turul al doilea, iar eu, personal, din convingere și nu regret niciun fel susținerea pe care am acordat-o, înaintea turului al doilea. Fiindcă, alternativa, George Simion a fost o chestiune de neconceput. Și prim-ministrul interimar a spus că relația instituțională pe marile priorități ale României a fost mereu corectă. Prerogativele președintelui, inclusiv în domeniul în care eu activez, al afacerilor externe, al afacerilor europene, sunt evidente, a declarat Mureșan. 

În urma criticilor președintelui după schimbarea deciziei PNL privind votul acordat de PSD pentru o variantă de Guvern minoritar, europarlamentarul PNL a precizat că partidul nu va răspunde la ceea ce el a numit „atac la adresa” partidului.

PNL nu va răspunde atacurilor președintelui, spune Mureșan

„Chiar dacă acel mesaj al președintelui este văzut ca un atac la adresa Partidului Național Liberal, noi nu vom răspunde cu un atac. Partidul Național Liberal asigură, în mod interimar, guvernarea țării”, a declarat Mureșan. 

Acesta a precizat că PNL este deschis în a relua negocierile pentru instalarea unui nou guvern „cât mai curând posibil”.

„Vom relua discuțiile, să încercăm să instalăm un guvern cât de curând posibil, dar ar fi și culmea să existe un conflict deschis, în postări sau în declarații, acum, între liderii Partidului Național Liberal și președintele României”, a declarat Mureșan. 

Tensiuni între Nicușor Dan și Ilie Bolojan

Între președintele Nicușor Dan și liderul PNL, Ilie Bolojan, au avut loc discuții extrem de încinse, în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni. Conform România TV, Nicușor Dan l-a amenințat pe Ilie Bolojan că ar putea să facă public angajamentul politic luat pentru susținerea guvernului Tomac și l-a acuzat pe liderul PNL că este responsabil total pentru blocajul politic.

În plus, Nicușor Dan s-a enervat, a strigat la Ilie Bolojan și a ieșit din sală fără să mai dea mâna cu liderii partidelor.

Incusiv în mesajul postat imediat după consultări, Nicușor Dan l-a acuzat pe Ilie Bolojan că s-a răzgâdit de la o zi la alta.

„Am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depășit. În baza pozițiilor partidelor de la consultări, a existat o singură formulă care părea că va întruni sprijinul unei majorități parlamentare: guvern minoritar PSD.

Marți, PNL s-a angajat să voteze un guvern minoritar PSD, cu anumite condiționări față de programul de guvernare.

De marți până azi, PNL și-a schimbat poziția.

Este responsabilitatea partidelor să negocieze între ele o majoritate pentru orice formulă de guvern pe care o consideră potrivită.

Le cer în continuare să revina la dialog.

România are nevoie de un guvern cu puteri depline”, a scris Nicușor Dan.

Citeste in continuare

Politica la zi

Proiect cu mare impact social, adoptat în Parlament: ”Lift pentru viață”, un program care prevede construcția de lifturi în exteriorul blocurilor vechi sau rampe de acces

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

În plenul Camerei Deputaților a trecut, cu o largă majoritate, legea care reglementează Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viaţă”. Această lege, inițiată de parlamentarii PSD Diana Tușa și Robert Cazanciuc, va reglementa cadrul pentru a construi lifturi, rampe de acces sau platforme elevatoare pentru oamenii care au nevoie de aceste facilități.

În prezent, peste 3,5 miloane de români trăiesc la blocuri ca într-o adevărată închisoare. În absența lifturilor, bătrânii care stau la etajele superioare cu greu pot ieși din casă, dar probleme întâmpină și persoanele cu dizabilități, în absența rampelor de acces.

Lifturi construite în afara blocurilor, soluția pentru blocurile vechi

Unul dintre inițiatorii legii, Robert Cazanciuc, a explicat faptul că mute dintre aceste lifturi vor fi contruite în exteriorul blocului, pentru că nu există spațiu la interior.

”În primul rând, sunt foarte încântat de acest vot. 273 din 292 arată o susținere pentru un proiect cu o nevoie socială reală. Sunt 3,5 milioane de români care locuiesc astăzi în 88.000 de blocuri fără lift.

Nu am pus o limită în timp, pentru că există un normativ de construcții din 2008 care prevede obligația de a construi blocuri de patru etaje cu lift.

Există două priorități ale Comisiei Europene pentru bugetul viitor, 2028-2034: îmbătrânirea populației și accesul la locuințe. Acest proiect răspunde celor două priorități ale Comisiei Europene.

Șansele noastre de a obține cel puțin un miliard de euro sunt extrem de mari, având acest proiect, pentru că arătăm voința de a face ceva. Această problemă a blocurilor vechi nu este doar în România, ci în toată Europa.

Este, practic, un proiect prin care România poate capta finanțare pe viitorul buget european.

Dacă vreți un exemplu de bune practici, sunt două etape ale proiectului: o etapă de proiect-pilot, cu 100 de blocuri, câte două în fiecare județ.

Pentru că principala provocare a proiectului nu a fost una tehnică – cum să construim liftul. Ele se vor construi, de regulă, în exterior, pentru că în interior nu există spațiu, ci una juridică.

Aceste lifturi se vor construi pe terenul din fața blocului, care nu este al blocului, ci al primăriei. Am clarificat acest lucru cu arhitecți, ingineri și juriști. De aici încolo nu rămâne decât să punem în practică proiectul în fiecare județ.

Există, chiar și pe actualul buget european, foarte multe sume rămase necheltuite sau cu risc de necheltuire. Am fost de două ori la Bruxelles, la Comisia Europeană. Nu este niciun fel de problemă. Din contră, ne-au încurajat să avem mai repede cadrul legal și atunci, când avem un risc de nefolosire a banilor, să putem muta fondurile pe acest proiect, unde Comisia va aproba imediat.”, a explicat Robert Cazanciuc.

Diana Tușa: Blocuri întregi fără lift transformă un apartament la etajul 3 sau 4 într-o fortăreață

La rândul ei inițiator al acestei legi, deputatul PSD Diana Tușa arată că, în prezent, bătrânii din România sau persoanele cu dizabilități sunt prinse ca într-o ”fortăreață” și cu mare dificultate mai pot ieși din locuințe.

”Cu o majoritate covârșitoare, Camera Deputatilor, în calitate de for decizional, a aprobat astăzi Proiectul de lege ce reglementează Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viaţă”.

În România anului 2026, mii de români – vârstnici, persoane cu dizabilități sau cu mobilitate redusă – sunt prizonieri în propriile locuințe. Blocuri întregi fără lift transformă un apartament la etajul 3 sau 4 într-o fortăreață.

▶️ Acest proiect reglementează un program național coerent pentru instalarea de lifturi, rampe și platforme elevatoare în clădirile de locuințe colective. El prioritizează nevoile reale ale persoanelor vârstnice, ale familiilor cu copii cu dizabilități și ale cetățenilor care au contribuit o viață întreagă la această țară.

▶️ Finanțarea programul va fi asigurată din fonduri europene prin programe operaționale dedicate incluziunii și coeziunii sociale.”, arată Diana Tușa, unul dintre inițiatorii legii.

Citeste in continuare

Politica la zi

Piedone cere o soluție PSD-AUR și îl somează pe Nicușor Dan să intervină: ‘România merge spre zid. Nu mai e mult’

Daniel Iorgu Cîrnu

Publicat

pe

Liderul PNRR, Cristian Popescu Piedone, lansează un mesaj dur în plină criză politică și susține că România se îndreaptă spre „prăbușire națională” dacă nu este găsită rapid o soluție pentru formarea unui nou Guvern. Acesta îi cere președintelui Nicușor Dan să intervină „acum”, să forțeze negocierile între partide și afirmă că o majoritate PSD-AUR este singura variantă care poate evita alegerile anticipate și retrogradarea economiei.

Piedone: „România merge spre zid”

Într-o postare publicată pe Facebook, Cristian Popescu Piedone afirmă că România se află într-un moment critic și că fiecare zi fără un guvern cu puteri depline împinge țara mai aproape de o criză economică majoră.

„România merge spre zid. Și nu mai e mult. Deja nu mai vorbim de politică. Vorbim despre o țară care a rămas fără guvern, fără direcție, fără oameni care să-și asume ceva”, a transmis liderul PNRR.

Acesta avertizează că apropierea vacanței parlamentare riscă să prelungească blocajul politic.

„De miercuri, intrăm în vacanță parlamentară și, practic, fiecare zi fără decizie ne împinge mai aproape de «junk». Acolo nu mai e poveste. E faliment”, susține Piedone.

Apel către Nicușor Dan: „A venit momentul să interveniți hotărât”

Cristian Popescu Piedone îi cere președintelui Nicușor Dan să intervină direct în negocierile politice și să impună o soluție pentru formarea unei majorități.

„Domnule Președinte Nicușor Dan, a venit momentul să interveniți hotărât. Nu mâine. Nu după încă o rundă de calcule. Acum!”, afirmă acesta.

Liderul PNRR consideră că toate partidele trebuie aduse la masa negocierilor „nu pentru orgolii, nu pentru funcții, ci ca să ținem țara în picioare”.

Atac la adresa lui Bolojan, USR și UDMR

În mesajul său, Piedone îi acuză pe Ilie Bolojan și USR că au promovat politici fiscale care au afectat populația și mediul de afaceri.

„Rezultatul îl vedem: haos, neîncredere, economie slăbită, sărăcia umblă pe străzi”, susține liderul PNRR.

De asemenea, acesta critică și UDMR, despre care spune că este preocupată doar de propriile calcule politice.

„UDMR? Ca de obicei. La calcul. La combinații. La «ce iese pentru noi». În timp ce țara arde”, afirmă Piedone.

Piedone: „PSD și AUR sunt cele mai mari forțe politice din țară”

Liderul PNRR susține că, în actualul context, o majoritate formată din PSD și AUR ar putea reprezenta o soluție pentru evitarea unei crize mai profunde.

„PSD și AUR sunt cele mai mari forțe politice din țara asta. Așa au votat românii. Nu le place unora? Ghinion!”, a transmis acesta.

Piedone susține că o astfel de formulă ar putea „ține România departe de faliment”, ar putea „ține euro sub control” și ar putea „salva banii din PNRR”.

Avertisment privind alegerile anticipate

În final, liderul PNRR avertizează că, dacă actualul blocaj politic continuă, România ar putea ajunge la alegeri anticipate, situație despre care spune că ar favoriza AUR.

„Ori se face ceva acum, ori vom ajunge să decidem noi, toți. Prin alegeri anticipate. Și atunci nu va mai fi loc de negocieri”, a transmis Cristian Popescu Piedone.

Citeste in continuare

Politica la zi

Editorialacum o lună

EDITORIAL: Atacul cibernetic de la Cadastru: cine răspunde atunci când statul digital devine vulnerabil?

Daniel Cîrnu, analist politic și CEO Digital Politic Atacul cibernetic asupra sistemului de cadastru nu este un simplu incident tehnic....

Politica la ziacum 2 luni

VIDEO Siegfried Mureșan bagă bățul prin gardul Cotroceniului, după cearta dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan: Da, este partenerul nostru

Cuprins: Întrebat dacă Nicușor Dan mai este partener al PNL, europarlamentarul Siegfried Mureşan, propus de PNL, USR şi UDMR pentru...

Politica la ziacum 2 luni

Proiect cu mare impact social, adoptat în Parlament: ”Lift pentru viață”, un program care prevede construcția de lifturi în exteriorul blocurilor vechi sau rampe de acces

Cuprins: În plenul Camerei Deputaților a trecut, cu o largă majoritate, legea care reglementează Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor...

Politica la ziacum 2 luni

Piedone cere o soluție PSD-AUR și îl somează pe Nicușor Dan să intervină: ‘România merge spre zid. Nu mai e mult’

Cuprins: Liderul PNRR, Cristian Popescu Piedone, lansează un mesaj dur în plină criză politică și susține că România se îndreaptă...

Politica la ziacum 2 luni

Încă un parlamentar SOS a demisionat din grup / Reproșuri aduse Dianei Șoșoacă

Partidul SOS România, condus de Diana Șoșoacă, a pierdut încă un deputat, marți, în ultima zi a sesiunii parlamentare. Deputata...

Politica la ziacum 2 luni

Cine este Mihai Rapcea, avocatul reținut pentru promovarea legionarismului. Legăturile cu MISA, SOS România și Noua Dreaptă

Cuprins: Reținerea avocatului Mihai Rapcea pentru promovarea în public a ideilor legionare, fasciste și a cultului unor persoane condamnate pentru...

Politica la ziacum 2 luni

România cumpără sistemele israeliene și va avea un Iron Dome mai puternic: Sistemul se numește SPYDER și face parte dintr-un contract istoric

România cumpără un sistem anti-aerian din Israel, cu tehnologia și muniția care stă la baza celebrului Iron Dome al Israelului....

Politica la ziacum 2 luni

Victor Ponta nu exclude ca statul să ajună în incapacitate de plată: ‘Înmormântarea României’

Cuprins: Victor Ponta a făcut o radiografie sumbră a economiei românești, susținând că nu mai există niciun domeniu în creștere....

Politica la ziacum 2 luni

Hubert Thuma, nou atac la Ilie Bolojan după excluderea din PNL: „Combustibilul PNL s-a ars pentru asta. Noxele au rămas”

Cuprins: Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, revine cu un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan, în plin război...

Politica la ziacum 2 luni

Ministrul demis al Mediului, Diana Buzoianu (USR), a combinat limba română cu cea engleză și i-a ieșit un cuvânt nepotrivit

Ministrul demis al Mediului, Diana Buzoianu (USR) a combinat limba română cu cea engleză și i-a ieșit „porumbelul” din gură....

Trending